Camelia Adam
Salon foarte curat și bine organizat, cu o atmosferă plăcută. Artiști profesioniști, iar lucrările expuse arată foarte bine. Un loc care inspiră încredere!
Sursă:
Roland Szekely
Am făcut recent primul meu tatuaj la Bas și pot spune cu toată sinceritatea că a fost o experiență extraordinară, mult mai plăcută decât îmi imaginam. De la început până la final, totul a decurs impecabil, de la comunicarea cu artistul, până la respectarea celor mai înalte standarde de igienă și profesionalism.
Sursă:
Anca Radu
Mi-am facut 2 piercinguri la Dromian, unul in sept si unul in lobul urechii si sunt foarte multumita de ele. E amabil si dedicat, experientele au fost ambele de nota 10, inclusiv daca am avut vreo intrebare despre piercingurile facute in afara programarii, m-a ajutat de fiecare data. Intentionez sa revin pentru mai multe in viitor.😄
Sursă:
ALINA CEUSAN
Ne tatuam la Bas Tattoo, la Marius de 12 ani și ca de obicei a fost o super experiență. E de fiecare dată foarte grijuliu cu tot ceea ce ține de sterilizare și curățenie, și apreciez ca e un super artist. De fiecare dată ne-a ajutat să simplificăm procesul alegerii tatuajului potrivit pentru zona aleasă și apreciez mult asta având în vedere că tatuajul rămâne cu tine o viață întreaga. Thanks Marius & Bas Tattoo team! Toata echipa e super chill si down to earth.
Sursă:
Adriana Mihaela
Am un tatuaj făcut la BAS Tattoo in 2018. Foarte calitativ, s-a vindecat ușor și fără probleme datorita sfaturilor primite de la tattoo artist. Artistul mi-a fost recomandat în funcție de modelul de tatuaj pe care îl doream. 7 ani mai târziu, tatuajul arata inca foarte bine.
Sursă:
Elena Pascaru
Recomand cu încredere! Vin la tatuaje la Dia de mult timp deja, iar la piercing la Dromi! U rock guys! 🖤
Sursă:
teo dragan
Am avut o experienta f placuta cand am mers sa imi fac 2 pierce-uri (ptr prima data 🙈) Il recomand cu drag pe Dromian. Foarte priceput, super amabil si se vede ca isi face meseria cu placere. O sa mai revin cu siguranta.💙
Sursă:
Adrian Valeriu
O experiență superbă , niște oameni superbi și un profesionalism genial de bun 🫶🏾🫶🏾
Sursă: